Capitolul I
Dispoziții generale
52. Banca trebuie să dezvolte o cultură privind riscurile, integrată la nivel de ansamblu al băncii, bazată pe o deplină înțelegere a riscurilor cu care se confruntă banca și a modului în care acestea sînt administrate, avînd în vedere toleranța/apetitul la risc al băncii.
53. Fiecare persoană din cadrul băncii trebuie să fie pe deplin conștientă de responsabilitățile sale pe linia administrării riscurilor. Responsabilitatea administrării riscurilor nu trebuie limitată la nivelul specialiștilor în domeniul riscurilor sau al funcțiilor de conformitate, de audit intern și administrare a riscului. Subdiviziunile băncii, sub supravegherea organelor de conducere, sînt în primul rînd responsabile pentru administrarea zilnică a riscurilor, avînd în vedere toleranța/apetitul la risc al băncii, în conformitate cu politicile, procedurile și rezultatele controalelor băncii.
54. Organele de conducere trebuie să dedice timp suficient pentru examinarea problemelor legate de riscuri.
55. Banca trebuie să dispună de un cadru cuprinzător de administrare a riscurilor care să acopere toate subdiviziunile, inclusiv funcțiile suport și de control, care să recunoască pe deplin substanța economică a expunerilor la risc și care să acopere toate riscurile relevante pentru această bancă. Aria de cuprindere a administrării riscurilor trebuie să se refere, cel puțin, la riscul de credit, de piață, de lichiditate, operațional, de concentrare, reputațional, de conformitate.
56. Banca va asigura corespunderea politicilor privind administrarea riscurilor modelului de afaceri al băncii, corelarea cu capitalul acesteia și cu experiența în administrarea riscurilor, va asigura realizarea adecvată a atribuțiilor organelor de conducere și păstrarea capacității de executare a obligațiilor băncii față de deponenți și creditori, va determina nivelul de risc pe care aceasta este dispusă să-l asume și va prevedea administrarea tuturor riscurilor aferente activității desfășurate, inclusiv aferente activităților externalizate.
57. Politicile privind administrarea riscurilor trebuie să fie transpuse în reglementări interne, făcîndu-se distincție între regulile generale aplicabile întregului personal și regulile specifice aplicabile anumitor categorii de personal și trebuie să includă cel puțin cerințe privind:
1) procedurile de administrare a riscurilor, adaptate dimensiunii și naturii activităților băncii, care vor include identificarea și evaluarea permanentă a pozițiilor asumate de risc, monitorizarea și controlul riscurilor, inclusiv aferente activităților externalizate și tranzacțiilor din afara bilanțului;
2) procesul de ajustare a procedurilor de administrare a riscurilor în funcție de modificarea profilului de risc al acesteia și de evoluțiile de pe piață;
3) limitele expunerii la risc prevăzute pentru ansamblul activităților, precum și pentru fiecare activitate semnificativă în parte și/sau filială care să reflecte profilul de risc ales, din perspectiva raportului dintre riscurile acumulate și profitul obținut pe care banca îl consideră acceptabil în condițiile asigurării continuității activității în mod eficient și prudent. Limitele stabilite la nivelul activităților și/sau filialelor trebuie corelate cu cele stabilite la nivel de ansamblu al băncii;
4) procedurile de autorizare a operațiunilor ce pot fi afectate de riscuri, ținînd cont de responsabilitățile organelor de conducere și ale personalului băncii aferente gestionării riscurilor;
5) măsurile necesare pentru a minimiza și limita expunerile la riscurile care afectează realizarea obiectivelor băncii și/sau stabilitatea acesteia;
6) resursele suficiente ale băncii (inclusiv resursele tehnice și umane) pentru dirijarea riscurilor.
58. Banca trebuie să identifice profilul de risc determinînd obiectivele pentru fiecare risc, să asigure o monitorizare sistematică a conformării activității cu politicile și procedurile stabilite pentru administrarea riscurilor, precum și raportarea, după caz, către organul corespunzător a încălcărilor constatate și înlăturarea acestora.
59. Banca va dispune de un sistem adecvat de schimb de informații pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea și documentarea sistematică a riscurilor atît la nivelul băncii, cît și la nivelul subdiviziunilor și/sau filialelor acesteia, care va include și raportarea expunerilor la riscuri către nivelurile relevante de conducere pentru luarea deciziilor referitor la riscurile asumate de către bancă.
60. Banca este obligată să analizeze în mod prudent noile produse, piețe sau activități și să se asigure că produsele noi, schimbările semnificative ale caracteristicilor produselor existente și inițiativele majore în ceea ce privește administrarea riscurilor sînt aprobate de către organul împuternicit, să dispună de instrumente interne și de personal cu experiență corespunzătoare pentru înțelegerea, administrarea și monitorizarea riscurilor asociate.
61. În cazul unui nivel înalt al expunerii la risc și/sau utilizării unor metode neadecvate de dirijare a riscului, banca este obligată să întreprindă măsuri de corectare, care vor cuprinde cel puțin următoarele:
1) de a perfecționa sistemele de informare și de estimare a expunerii la risc;
2) de a reduce nivelul riscului;
3) alte măsuri sau o combinare a acestor măsuri în funcție de situația concretă, starea și condițiile existente în bancă.
Capitolul II.
Administrarea riscurilor
Secțiunea 1.
Riscul de credit, inclusiv riscul de credit al contrapărții și riscul de decontare
62. Banca trebuie să dispună de un cadru adecvat de administrare a riscului de credit care să ia în considerare apetitul la risc şi profilul de risc al băncii, precum şi condiţiile de piaţă şi cele macroeconomice. Acesta include politici și proceduri de administrare a riscului de credit pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul riscului de credit, inclusiv riscul de credit al contrapărții și cel de decontare în timp util.
63. Politica privind riscul de credit trebuie să se refere la toate activitățile de creditare a băncii și să aibă în vedere atît creditele la nivel individual, inclusiv moneda creditului, cît și întreg portofoliul. În acest scop, politica privind riscul de credit va prevedea cel puțin cerințe privind:
1) procedurile de derulare a procesului de creditare, inclusiv prin prisma cadrului contractual determinat în funcție de specificul creditului, contrapărţii şi garanțiilor oferite de aceasta, modalitățile de asumare, inclusiv prin stabilirea cerințelor mai restrictive față de contrapărțile supuse riscului valutar (aferente garanției, indicatorilor de îndatorare și concentrare pe debitorii mari), de monitorizare și control al riscului de credit;
2) categoriile de credit pe care banca urmează să le promoveze, tipul expunerii, sectorul economic, forma de proprietate, categoria contrapărții (persoană fizică/juridică etc.), reședința, aria geografică, moneda, durata inițială, profitabilitatea estimată;
3) procedurile de identificare a piețelor pe care banca intenționează să activeze, determinarea caracteristicilor portofoliului de credite (inclusiv gradul de diversificare și gradul de concentrare) și evaluarea noilor oportunități de afaceri în cadrul activităților de creditare;
4) procedurile de determinare a contrapărților eligibile, condițiile ce trebuie îndeplinite de către acestea pentru a intra în relație de afaceri cu banca și garanțiile acceptabile de către bancă;
5) procedurile de administrare efectivă a creditului, inclusiv analiza continuă a capacității debitorului de a achita plățile conform contractului, ținînd cont și de nivelul riscului valutar la care este expus acesta și determinarea nivelului de îndatorare a debitorului; examinarea permanentă a documentației aferente creditului (contractul de credit, de gaj și alte garanții, documente ce atestă situația financiară a contrapărții etc.); evaluarea sistemului de clasificare, care se bazează pe esența economică a tranzacției și mai puțin pe forma juridică, pentru ca acesta să corespundă cu specificul, mărimea și complexitatea activităților băncii;
6) procedurile de identificare, administrare și monitorizare a activelor și angajamentelor condiționale neperformante în vederea menținerii unor standarde sănătoase de creditare şi conformării cu limitele stabilite privind asumarea riscului de credit;
7) criteriile de definire și modalitățile de aprobare a activelor și angajamentelor condiționale noi, precum și a activelor cu termenul prelungit și renegociat;
8) derularea testelor de stres în scopul identificării punctelor slabe sau a vulnerabilităților potențiale privind pozițiile riscului de credit, în baza diferitelor scenarii de stres;
9) procesul de raportare internă care să asigure conducerea băncii cu informații adecvate de măsurare, estimare și raportare în timp util a mărimii și calității riscului de credit;
10) asigurarea luării deciziilor de creditare în mod independent fără a fi influențate de presiuni sau conflicte de interese.
64. În vederea prevenirii intrării în relații de afaceri cu persoane implicate în activități frauduloase, banca trebuie să dispună de proceduri care să includă cel puțin prevederi ce țin de:
1) dispunerea de informații de la persoane din cadrul băncii, autorizate să efectueze investigațiile necesare;
2) consultarea informațiilor obținute de către bancă de la structuri externe, organizate în condițiile legii, avînd drept scop colectarea și furnizarea de informații privind situația contrapărții în calitatea sa de beneficiar de credite și/sau alte informații de natură financiară;
3) cunoașterea structurii participanților în capitalul persoanei juridice, precum și verificarea referințelor acestora și a persoanelor responsabile de conducerea acesteia.
65. Banca va desfășura activitatea de creditare în baza unor criterii prudente și bine definite. La evaluarea riscului de credit fată de o contraparte, banca va ține cont cel puțin de următoarele:
1) destinația creditului, moneda creditului, termenul de acordare și sursa de rambursare a acestuia;
2) profilul de risc curent al contrapărții și garanțiile prezentate, precum și sensibilitatea garanțiilor la evoluțiile pieței;
3) istoricul serviciului datoriei aferent contrapărții și capacitatea curentă și viitoare de rambursare a acesteia, bazată pe evoluțiile financiare istorice și proiecțiile viitoarelor fluxuri de mijloace bănești, care în mod obligatoriu urmează a fi analizate critic sub aspectul probabilităților de realizare;
4) sectorul economic în care contrapartea își desfășoară activitatea, precum și poziția acesteia în cadrul acestui sector;
5) concentrarea expunerilor băncii față de contraparte şi modul în care aceasta rambursează ratele de credit, dobînzile;
6) probabilitatea nerespectării condițiilor contractuale, stabilită pe baza unui sistem intern de evaluare a contrapărții şi capacitatea de punere în aplicare, din punct de vedere legal, a angajamentelor contractuale, inclusiv posibilitatea de a executa garanțiile în condițiile pieței.
66. Banca trebuie să dispună de proceduri de evaluare a nivelului de risc al contrapărții cu prevederi clare de clasificare a acestuia și de determinare a reducerilor pentru pierderi aferente riscului de credit pe baza informațiilor actualizate din dosarul de credit, precum şi proceduri pentru evaluarea continuă a garanțiilor care vor fi luate în considerare în procesul de clasificare.
67. Banca trebuie să dispună de proceduri de identificare și înregistrare a creditelor mari și a modificărilor care pot interveni, precum și de mecanisme de monitorizare a acestora. Creditele care depășesc un anumit procent din capitalul băncii (stabilit în politicile interne, dar care nu va depăși limitele reglementate) și/sau care presupun un risc de credit ridicat ori cele care nu se înscriu în politica în domeniul creditării vor fi aprobate de către consiliul băncii.
68. Procesul de informare internă a băncii trebuie să permită evaluarea riscului de credit aferent elementelor din bilanț și din afara bilanțului. Procesul de informare trebuie să furnizeze informații adecvate privind componența portofoliului de credite, cu accente pe divizarea creditelor standard, supravegheate și neperformante și/sau identificarea neconformării cu limitele de expunere stabilite, precum și informații care să permită identificarea oricăror concentrări de risc, astfel, încît creditele cu probleme să fie depistate și aplicate măsuri de corectare la timp.
69. Banca trebuie să dispună de un sistem pentru remedierea în timp util a situației creditelor a căror calitate se deteriorează, precum și un sistem pentru administrarea creditelor neperformante.
Secțiunea 2.
Riscul de țară/Riscul de transfer
70. Banca care are expuneri transfrontaliere și în valută străină, inclusiv în numerar, plasamente, conturi corespondente, investiții, împrumuturi și alte active din bilanț și din afara bilanțului, precum și surse de finanțare externe va elabora și va implementa politica cu privire la riscul de țară și riscul de transfer care va stabili cel puțin cerințe privind:
1) procedurile de determinare a nivelului de risc acceptabil pentru o regiune, monedă, țară şi a limitelor expunerilor în funcție de activități;
2) procedurile de determinare a criteriilor privind evaluarea situației politice, economice și financiare a țării și a tipurilor de instrumente și activități care pot fi permise pentru ca banca să-și gestioneze adecvat expunerea la riscul de țară și la riscul de transfer;
3) procedurile de raportare pentru diseminarea informației cu privire la expunerile transfrontaliere ale băncii la fiecare nivel organizatoric al băncii cu o structură, conținut și frecvență corespunzătoare operațiunilor desfășurate;
4) procesele de control care vor asigura că informația este exactă și completă și calitatea acesteia este adecvată, cu stabilirea mijloacelor de control și asigurarea integrității sistemului utilizat pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul riscului de țară și al riscului de transfer;
5) procedurile de autorizare și procesele de înștiințare pentru excepții de la politica privind riscul de țară și riscul de transfer, dacă urmează să se admită excepții, precum și fundamentarea necesității și acceptabilității acestora;
6) procedurile aferente evaluării și determinării reducerilor pentru pierderi la activele și angajamentele supuse riscurilor de țară și de transfer.
71. Procedurile de evaluare trebuie să determine posibilitatea realocării riscului, adică localizarea finală a riscului în țara garantului către care riscul este transferat, să prevadă agregarea expunerilor și să permită conducerii să monitorizeze expunerile totale în cadrul băncii față de țări și valute străine individuale.
72. Expunerea băncii față de o țară/valută străină individuală va include toate conturile din bilanț și din afara bilanțului cu privire la contrapărțile care sînt rezidente ale țării în cauză. Acestea vor fi monitorizate în conformitate cu următoarele aspecte: valorile din bilanț și din afara bilanțului; maturitatea reziduală; maturitatea contractuală; tipul contrapărții (țară, bancă, persoană juridică non-bancară, persoană fizică).
73. Banca trebuie să dispună de procese de analiză a riscului de țară și de acordare a ratingului unei țări care să reflecte profilul real de risc al acesteia. Ratingul se utilizează ca bază pentru determinarea limitelor de expunere. Pentru acordarea ratingului băncile pot folosi diferite surse, cum ar fi evaluările și ratingul agențiilor internaționale (Standard & Poor’s, Moody’s și Fitch-IBCA), publicațiile oficiale ale Fondului Monetar Internațional sau ale Băncii Mondiale și/sau alte publicații recunoscute la nivel internațional. Aceste surse pot fi folosite ca bază la evaluarea proprie a băncii.
74. Banca trebuie să asigure sisteme de informare, în baza cărora aspectele legate de riscul de țară și riscul de transfer să fie raportate în timp util, cu accent pe nivelul și tendința riscului de țară și a riscului de transfer ale băncii, care vor include, cel puțin, informația aferentă conturilor din bilanț și din afara bilanțului, scadența, tipul debitorului/creditorului, efectul poziției riscului de țară și riscului de transfer asupra capitalului.
Secțiunea 3.
Riscul de piață
75. În procesul de administrare a riscului de piață banca va lua în considerare cel puțin următoarele subcategorii ale acestuia:
1) riscul de rată a dobînzii;
2) riscul de prețuri (risc de poziție);
3) riscul valutar.
76. Banca va dispune de politici adecvate care să descrie în mod clar rolurile și responsabilitățile legate de identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul riscului de piață.
77. Politicile băncii privind riscul de rată al dobînzii, riscul de prețuri și riscul valutar vor stabili, cel puțin, cerințe privind:
1) procedurile pentru determinarea nivelelor acceptabile pentru toate riscurile, în special pentru riscul de prețuri, ținînd cont de tipurile de investiții permise, calitatea și cantitatea acceptabilă pe fiecare tip de investiții, iar pentru riscul valutar se va ține cont de toate valutele străine, nivelul profitabilității, de necesarul de lichidități în fiecare valută cu care operează banca, de componența structurii scadențelor activelor și pasivelor, precum și a expunerilor din afara bilanțului;
2) procedurile pentru identificarea, evaluarea și monitorizarea riscurilor, precum și stabilirea tipurilor de instrumente și activități permise pentru ca banca să-și gestioneze expunerile la riscul de rată a dobînzii și cel valutar, inclusiv caracteristicile și scopurile utilizării acestora;
3) procesele de control care vor specifica și efectuarea controalelor operaționale zilnice pentru a asigura că informația este veridică și completă, pentru asigurarea gestionării riscurilor de rată a dobînzii, de prețuri și valutar în conformitate cu reglementările interne ale băncii;
4) procedurile de autorizare și procesele de înștiințare pentru excepțiile de la politicile privind riscul de rată a dobînzii, riscul de prețuri și riscul valutar, precum și fundamentarea necesității și acceptabilității acestora;
5) metodologii de testare la stres pe baza informațiilor despre operațiunile băncii și nivelul stabilit pentru riscul de rată a dobînzii, riscul de prețuri și riscul valutar pentru a determina influența fluctuației ipotetice a ratelor dobînzii, a prețurilor cursurilor de schimb asupra veniturilor și capitalului băncii.
78. Banca va stabili limite pentru riscul de piață, aprobate de către consiliul băncii, care să corespundă capacității sale de absorbție, dimensiunii și complexității activității băncii și/sau operațiunilor efectuate de către aceasta, și care să reflecte toate riscurile de piață semnificative.
79. Banca trebuie să dispună de astfel de procese de administrare care să asigure că toate tranzacțiile sînt înregistrate la timp și că pozițiile marcate la piață sînt reevaluate suficient de frecvent, utilizînd informații de piață credibile sau, în absența prețurilor de piață, modele interne sau acceptate la nivelul domeniului bancar.
80. Banca trebuie să deruleze analize pe baza rezultatelor testărilor la stres, să dispună de planuri pentru situații neprevăzute, după caz, să valideze sau să testeze sistemele utilizate pentru cuantificarea riscului de piață. Abordările utilizate de către bancă trebuie să fie integrate în politicile de administrare a riscului, iar rezultatele trebuie luate în considerare în cadrul strategiei băncii de asumare a riscului.
81. Banca trebuie să asigure verificarea independentă a informațiilor de pe piață utilizate pentru evaluarea pozițiilor din portofoliul de tranzacționare de către personalul ce nu are tangență cu activitatea respectivă.
82. Riscul de rată a dobînzii și riscul valutar vor fi administrate de către bancă pentru toate activele și pasivele în monedă națională și în valută străină, inclusiv cele atașate la cursul valutei străine, din bilanțul contabil și din afara bilanțului contabil.
83. În cadrul gestionării riscului de prețuri banca va lua în considerare identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul volatilității potențiale a prețurilor instrumentelor financiare din bilanț și din afara bilanțului. Limitele pentru expunerile la riscul de prețuri trebuie să includă limite pentru expunerea față de o companie, față de un sector și limita pentru pierderi. Limitele pentru titlurile de valoare și alte investiții mai volatile și mai puțin lichide trebuie să fie examinate din punctul de vedere al fezabilității menținerii limitelor pentru pierderi mai mici decît cele stabilite pentru titlurile de valoare și alte investiții mai lichide și mai puțin volatile.
84. Banca trebuie să asigure sisteme de informare în baza cărora aspectele legate de riscul de rată a dobînzii, riscul de prețuri și riscul valutar al băncii să fie raportate în timp util organelor de conducere, cu accent pe nivelul și tendința riscurilor, care vor include cel puțin:
1) pentru riscul de rată a dobînzii - o analiză a diferențelor scadențelor între activele generatoare de dobîndă, pasivele la care se plătește dobînda și expunerile din afara bilanțului, modificarea valorii activelor, pasivelor și a pozițiilor din afara bilanțului ca urmare a schimbării ratelor dobînzii, efectul poziției riscului de rată a dobînzii asupra profitului și capitalului;
2) pentru riscul de prețuri - o analiză a valorii totale a investițiilor și a valorilor curente pe piață, limitele agregate pentru investiții și informația despre respectarea acestora, schimbarea valorii activelor și pasivelor și a pozițiilor extrabilanțiere, efectul poziției riscului de prețuri asupra profitului și capitalului;
3) pentru riscul valutar - o analiză periodică (lunară, zilnică) a pozițiilor valutare deschise și analiza fluxului de mijloace bănești pentru fiecare valută și agregate (intrări și ieșiri) pentru cea mai apropiată perioadă viitoare, scadența pozițiilor scurte și lungi, schimbarea valorii activelor, pasivelor și pozițiilor din afara bilanțului ca urmare a schimbării cursurilor de schimb, efectul poziției riscului valutar asupra capitalului.
Secțiunea 4.
Riscul de lichiditate
85. Riscul de lichiditate va fi administrat de către bancă pentru toate activele și pasivele în moneda națională și în valută străină, inclusiv cele atașate la cursul valutei străine, din bilanțul contabil și din afara bilanțului contabil, precum și luînd în calcul toate riscurile complementare.
86. Banca trebuie să se asigure că deține rezerve de lichiditate suficiente și să dispună de planuri de finanțare alternativă. În acest scop, trebuie să dispună de politici și proceduri de identificare, măsurare, administrare și monitorizare a riscului de lichiditate dezvoltate pentru anumite perioade, inclusiv pe parcursul zilei - intraday.
87. Politica băncii privind riscul de lichiditate va include cel puțin cerințe privind:
1) procedurile de stabilire a limitelor acceptabile ale riscului de lichiditate bazate pe parametri care pot fi identificați clar și care să fie în corespundere cu obiectivele pe termen scurt și pe termen lung cu privire la lichiditatea băncii;
2) procedurile pentru identificarea, evaluarea și monitorizarea pozițiilor de lichiditate, inclusiv ținînd cont de limitele stabilite pentru necesitatea monitorizării lichidității zi de zi. Acest proces trebuie să includă un cadru robust pentru previzionarea fluxurilor de mijloace bănești provenite din active, datoriilor și elementelor din afara bilanțului pe un set de orizonturi de timp adecvate, atît în condiții normale, cît și în condiții de criză;
3) procedurile de determinare a componenței activelor și pasivelor pentru menținerea unui nivel suficient de lichiditate, de diversificare a depozitelor și a altor surse de fonduri pentru a evita volatilitatea lichidității și pentru a determina limitele pentru tranzacțiile cu contrapărțile, de stabilire a listei instrumentelor și activităților permise pentru ca banca să-și gestioneze expunerea la riscul de lichiditate, inclusiv caracteristicile și scopurile utilizării acestora;
4) procedurile de raportare pentru diseminarea informației la fiecare nivel și frecvența raportării;
5) procedurile de control pentru a asigura că informația este veridică și completă și de o calitate adecvată pentru a permite organelor de conducere ale băncii să-și îndeplinească atribuțiile;
6) procedurile de autorizare și înștiințare a excepțiilor de la politica privind riscul de lichiditate, dacă urmează să se admită excepții, precum și fundamentarea necesității și acceptabilității acestora;
7) procedurile privind testările la stres care să asigure efectuarea periodică a testelor la stres și să cuprindă o varietate de scenarii pe termen scurt, mediu și lung, ținînd cont de situațiile specifice băncii și la nivel de piață, în baza cărora se analizează vulnerabilitățile băncii aferente poziției lichidității, se determină efectele negative potențiale și căile de soluționare a acestora. Aceste scenarii trebuie permanent actualizate, luînd în considerare atît factorii interni (specifici băncii), cît și cei externi (ce țin de piață);
8) procedurile de administrare a lichidității în situații de criză care vor prevedea identificarea punctelor slabe sau vulnerabilităților potențiale privind nivelul de lichiditate al băncii în condiții imprevizibile și elaborarea planurilor de administrare a lichidității pentru astfel de situații.
88. Banca trebuie să evalueze intrările de numerar prin comparare cu ieșirile de numerar și să determine valoarea lichidă a activelor, în scopul de a identifica deficitul potențial al finanțării nete viitoare. În acest sens, banca va identifica, evalua și monitoriza pozițiile aferente riscului de lichiditate pentru:
1) fluxurile de mijloace bănești viitoare aferente activelor și datoriilor;
2) sursele de cerere neprevăzută de lichiditate și factorii declanșatori asociați pozițiilor din afara bilanțului;
3) valutele străine în care banca efectuează tranzacții cu ponderi semnificative;
4) activitățile aferente conturilor corespondente, de custodie și de decontare.
89. În scopul identificării, evaluării și monitorizării pozițiilor aferente riscului de lichiditate pentru fluxurile de mijloace bănești viitoare aferente activelor și datoriilor, banca trebuie:
1) să dispună de un cadru robust de administrare a riscului de lichiditate care să furnizeze previziuni dinamice ale fluxurilor de mijloace bănești ce iau în considerare ipoteze cu privire la comportamentul contrapărților importante în situația modificării condițiilor acestuia;
2) să construiască ipoteze realiste cu privire la necesitățile de lichiditate pe termen scurt și pe termen lung, care să reflecte complexitatea activităților desfășurate, a produselor oferite și a piețelor pe care operează;
3) să analizeze calitatea activelor care pot fi utilizate drept garanție financiară pentru a evalua potențialul acestora de a asigura finanțarea în condiții de criză;
4) să administreze, în funcție de scadență, intrările de numerar în raport cu ieșirile de numerar înregistrate pentru a obține o distribuție pe scadențe a surselor de care dispune în vederea utilizării acestora.
90. În scopul identificării, evaluării, monitorizării și controlului pozițiilor aferente riscului de lichiditate pentru sursele de cerere neprevăzută de lichiditate și factorii declanșatori asociați pozițiilor din afara bilanțului banca trebuie să identifice, să evalueze și să monitorizeze fluxurile de mijloace bănești legate de angajamentele din afara bilanțului și de alte obligații neprevăzute, trebuie să monitorizeze administrarea riscului de lichiditate legat de relația cu anumite entități stabilită în scopul minimizării riscurilor instrumentelor financiare derivate, garanțiilor și altor angajamente ale băncii.
91. În scopul identificării, evaluării și monitorizării pozițiilor aferente riscului de lichiditate pentru valute străine, în cazul efectuării tranzacțiilor cu ponderi semnificative, banca trebuie:
1) să-și evalueze necesitățile agregate de lichiditate în valută străină;
2) să analizeze separat strategia pentru fiecare valută străină în care desfășoară o activitate semnificativă, cu luarea în considerare a restricțiilor în perioadele de criză;
3) să evalueze probabilitatea pierderii accesului pe piețele valutare, precum și gradul de convertibilitate al monedelor în care aceasta își desfășoară activitatea.
92. În scopul identificării, evaluării și monitorizării pozițiilor aferente riscului de lichiditate pentru activitățile aferente conturilor corespondente, de custodie și de decontare banca trebuie să înțeleagă și să aibă capacitatea de a administra modalitatea în care furnizarea de servicii de corespondent, custodie și decontare îi poate afecta fluxurile de mijloace bănești.
93. Banca va determina lichiditatea unui activ în baza capacității acestuia de a genera lichidități, indiferent de clasificarea lui ca element din portofoliul de tranzacționare/element din afara portofoliului de tranzacționare sau de tratamentul contabil aplicabil acestuia.
94. Banca trebuie să asigure sisteme de informare, în baza cărora aspectele legate de riscul de lichiditate să fie raportate în timp util organelor de conducere, cu accent pe nivelul și tendința riscului respectiv care vor include, cel puțin o analiză a fluxului de mijloace bănești pentru fiecare monedă (intrările și ieșirile) divizat în diferite perioade, schimbarea valorii de bază a activelor, pasivelor și a pozițiilor din afara bilanțului cauzate de schimbările pe piață, efectul poziției riscului de lichiditate asupra profitului și capitalului.
95. Banca trebuie să asigure existența unor proceduri de identificare a diferitelor semnale de avertizare timpurie, care indică o posibilă apariție a unor probleme privind lichiditatea, cum ar fi:
1) concentrări în active sau în pasive;
2) reducerea calității activelor care poate să genereze o reducere a intrărilor de mijloace bănești;
3) majorarea rapidă a activelor din surse de finanțare relativ volatile;
4) retragerea de către clienți a depozitelor înainte de termen (depozitele la termen) sau accelerarea refluxului depozitelor;
5) majorarea de către creditorii băncii a ratelor dobînzii sau reducerea sumei liniilor de credit;
6) un coeficient mai înalt al raportului dintre împrumuturi și depozite, ceea ce indică necesitatea de a împrumuta din alte surse;
7) expuneri mari din afara bilanțului;
8) creșterea cazurilor de survenire a clauzei de plată anticipată/clauzei „cross-default” impusă băncii de către creditori, inclusiv de cei externi;
9) orice alți factori care sînt considerați importanți de către funcția de administrare a riscului, organul executiv sau de către consiliul băncii.
96. În procesul de planificare pentru situații imprevizibile conducerea băncii va ține cont de rezultatele testelor la stres. Planurile pentru situații imprevizibile trebuie să cuprindă:
1) diverse opțiuni ale scenariilor de stres pentru a crea o imagine clară despre măsurile necesare privind administrarea lichidității în situații de criză;
2) linii de comunicare bine determinate care să permită conducerii băncii luarea deciziilor oportune și bine argumentate, precum și aplicarea promptă și eficientă a măsurilor de rigoare în situații imprevizibile.
Secțiunea 5.
Riscul operațional
97. Banca trebuie să dispună de politici de administrare a riscului operațional care să ia în considerare competențele și comportamentele (individuale și corporative) ce determină angajamentul și stilul de administrare de către bancă a riscurilor asociate riscului operațional.
98. În procesul de administrare a riscului operațional banca va lua în considerare, cel puțin, următoarele subcategorii ale acestuia:
1) riscul de conformitate;
2) riscul aferent tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC).
99. Banca va stabili în codul de conduită al personalului așteptările față de integritatea și valorile etice la cel mai înalt nivel și va identifica responsabilitățile specifice, astfel încît personalul să înțeleagă rolul și responsabilitățile în domeniul gestiunii riscului operațional, precum și autoritatea acestora de a acționa.
100. Politicile de administrare a riscului operațional al băncii vor prevedea cel puțin cerințe privind:
1) procedurile de stabilire a indicatorilor de risc operațional cu ajutorul cărora să poată fi determinată expunerea băncii la acest risc. Procedurile vor cuprinde, dar nu se vor limita la numărul de tranzacții eșuate, frecvența și/sau gravitatea erorilor și omisiunilor, rata de fluctuație a personalului, creșterea rapidă a volumului unor activități, revizuirea periodică a nivelului acestora și stabilirea unor limite de alertă;
2) procedurile de identificare și evaluare a expunerii la riscul operațional în baza evaluării produselor, activităților, proceselor și sistemelor în vederea determinării celor purtătoare de riscuri operaționale, colectării și analizei datelor despre pierderile interne, care vor ajuta la identificarea domeniilor în care sînt necesare verificări adiționale;
3) sistemele informaționale adecvate și eficace pentru monitorizarea riscului operațional prin colectarea și analiza datelor aferente riscului operațional, precum și facilitarea unor raportări adecvate către organele de conducere și la nivel de linie de activitate;
4) procesele de control care vor specifica și efectuarea controalelor operaționale zilnice pentru a asigura că informația este veridică și completă în vederea gestionării riscului operațional în conformitate cu reglementările interne ale băncii;
5) procedurile de identificare a proceselor operaționale critice, inclusiv acelor procese care depind de furnizori externi sau terți pentru care reluarea rapidă a activității ar fi esențială;
6) revizuirea politicilor de fiecare dată cînd se observă o schimbare considerabilă a profilului riscului operațional al băncii, dar și în alte cazuri în care se atestă necesitatea unor asemenea revizuiri, inclusiv la introducerea produselor noi, domeniilor de afaceri noi, schimbărilor în structura organizațională şi de conducere.
101. În procesul de administrare a riscului operațional banca va lua în considerare cel puțin următoarele categorii de evenimente:
1) fraude interne și/sau externe sau tentative de fraudă internă și/sau externă;
2) practici de angajare și siguranță la locul de muncă;
3) practici comerciale aferente clienților și produselor;
4) existența pagubelor asupra activelor corporale;
5) întreruperea activității și funcționarea neadecvată a sistemelor;
6) executarea, livrarea și administrarea proceselor.
102. Banca trebuie să asigure sisteme de informare, în baza cărora aspectele legate de riscul operațional să fie raportate în timp util, cu accent pe nivelul și tendința riscului, pe schimbarea valorii de bază a activelor și pasivelor, precum și a pozițiilor din afara bilanțului, pe efectul riscului operațional asupra profitului și capitalului.
103. Orice activitate externalizată unei părți terțe trebuie să fie revizuită de către bancă pentru a se asigura că riscul operațional și alte riscuri nu se majorează în urma metodelor inadecvate de control sau a altor deficiențe ale părților terțe care preiau activitățile respective.
104. Pentru a reduce riscul operațional în anumite domenii, care poate fi cauzat de fraude sau calamități naturale, consiliul băncii trebuie să decidă dacă este fezabilă asigurarea contra acestor pericole și trebuie să argumenteze și să documenteze motivele pentru care a refuzat asigurarea pentru domeniile unde aceasta este disponibilă, utilizînd analiza cost/beneficii, cînd este posibil.
105. Organele de conducere sînt responsabile pentru crearea unei culturi de conformitate, care protejează banca de riscul asociat cu nerespectarea legilor, regulamentelor subordonate acestora, regulilor și codurilor aplicabile activității bancare.
106. Banca nu trebuie să participe la tranzacții prin care clienții intenționează să evite respectarea cerințelor de raportare financiară, a obligațiilor fiscale sau să faciliteze conduita ilegală.
107. Identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul riscului de conformitate, precum și testarea periodică privind conformarea băncii cu cadrul normativ se efectuează de către personalul funcției de conformitate.
108. Banca trebuie să dispună de o politică cu privire la riscul de conformitate care va conține cel puțin:
1) principiile de bază urmate de întreg personalul, inclusiv de organele cu funcție de conducere şi procesele prin intermediul cărora riscurile de conformitate sînt administrate la toate nivelele băncii;
2) cerințe privind procedurile de identificare și evaluare a problemelor legate de riscul de conformitate cu care se confruntă banca și planurile de soluționare a acestora. Aceste planuri trebuie să soluționeze şi deficiențele din politici, proceduri, precum și să ducă la prevenirea unor situații similare sau conexe în viitor;
3) descrierea rolului, drepturilor, responsabilităților funcției de conformitate şi stabilirea măsurilor care asigură independența acesteia;
4) cerințe privind procesul de alocare a resurselor pentru îndeplinirea responsabilităților ce țin de funcția de conformitate;
5) cerințe privind procedurile de stabilire a relațiilor cu funcția de administrare a riscurilor băncii și cu funcția de audit intern.
109. Organele de conducere sînt responsabile pentru asigurarea raportării imediate de către personalul funcției de conformitate a oricăror neîndepliniri semnificative a cadrului legal, actelor normative, acordurilor, practicilor recomandate sau standardelor etice care ar putea atrage un risc considerabil de sancțiuni, pierderi financiare sau deteriorarea reputației.
110. Banca trebuie să dispună de procese şi o infrastructură TIC adecvate prin care să administreze riscurile aferente sistemului informațional şi care să susțină cerințele activității curente și viitoare, atît în condiții normale, cît și în condiții de criză, precum și să asigure integritatea datelor și a sistemelor, securitatea și disponibilitatea acestora.
111. Banca va informa, în termene rezonabile, Banca Națională a Moldovei cu privire la schimbările cu impact semnificativ asupra riscului operațional la care aceasta este expusă.
Secțiunea 6.
Riscul reputațional
112. Banca trebuie să identifice, să evalueze și să monitorizeze riscul reputațional la toate nivelele de afaceri, inclusiv pe componentele de bază ale acestuia:
1) riscul de reputație corporativă, care se referă la performanța, strategia, executarea și livrarea serviciilor de către o bancă ce pot fi reale sau percepute;
2) riscul de reputație operațională, cînd o activitate, acțiune sau poziție a băncii, a administratorilor și/sau a persoanelor afiliate băncii va dăuna imaginii băncii, astfel încît va fi afectat profitul și capitalul băncii.
113. La identificarea riscului reputațional banca va ține cont de sursele de proveniență a acestuia, inclusiv din incapacitatea de a asigura confidențialitatea informației care nu este destinată publicului larg (fie pe intern, fie prin externalizare), din numărul mare de plîngeri din partea clienților, de sancțiuni din partea instituțiilor abilitate cu drept legal în acest sens, din asocierea reală sau percepută cu persoane sau companii cu reputație negativă, din incapacitatea de a îndeplini obligațiile contractuale asumate.
114. La evaluarea riscului reputațional, banca va ține cont de cadrul de reglementare, inclusiv în domeniul social, precum și de orice alte elemente care îi pot afecta activitatea. La astfel de elemente pot fi atribuite cel puțin următoarele:
1) informațiile, conforme sau nu cu realitatea, percepute nefavorabil asupra imaginii sau practicilor de afaceri ale băncii;
2) pierderea încrederii în soliditatea băncii cauzată de afectarea gravă a securității acesteia în urma unor atacuri interne sau externe asupra sistemului informațional;
3) întîmpinarea de către clienți a unor dificultăți în utilizarea anumitor produse fără a avea suficiente informații despre acestea și fără a cunoaște procedurile de remediere a problemelor apărute.
115. Banca trebuie să adopte o politică referitor la administrarea riscului reputațional care să prevadă cel puțin următoarele:
1) stabilirea procedurilor care să permită băncii să activeze în mod sigur și eficient, să-și construiască capital reputațional și să evite conflictul de interese și alte probleme potențiale care ar putea dăuna băncii;
2) administrarea riscului printr-un proces de anticipare, analiză și diminuare a acestuia și, ulterior, prin intermediul așteptărilor interne și externe;
3) măsurarea tendințelor pentru reputația băncii prin mijloace fezabile, așa ca numărul de plîngeri ale clienților, articole și tendințe din sectorul bancar care relevă subiecte ce ar putea dăuna reputației băncii;
4) identificarea evenimentelor riscante ca fiind specifice băncii sau sectorului bancar în întregime pentru a determina acțiunile de remediere care pot fi aplicate;
5) impunerea transparenței astfel încît clienții băncii să poată lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la reputația băncii;
6) raportarea organelor de conducere despre orice eveniment semnificativ care ar dăuna reputației băncii;
7) stabilirea procedurilor clar definite pentru aprobarea comunicatelor de presă;
8) desemnarea persoanelor care pot oferi informații publicului, în special în timpul crizelor;
9) instruirea personalului pentru a evita fluxul de informații incorecte și inoportune către clienți.
116. Pentru reducerea riscului reputațional, banca va dezvolta programe de educare a clienților în vederea utilizării noilor produse și servicii oferite, cunoașterii costurilor aferente acestora, precum și identificării eventualelor probleme și a modalităților de soluționare a acestora.
Secțiunea 7.
Riscul de concentrare
117. Banca trebuie să dispună de politici în legătură cu expunerea la riscul de concentrare. Politicile referitoare la riscul de concentrare trebuie revizuite astfel, încît să fie luate în considerare orice modificări cu privire la apetitul la risc și la mediul în care banca își desfășoară activitatea şi trebuie să prevadă cel puţin următoarele:
1) procedurile de stabilire şi utilizare a limitelor interne pentru reducerea concentrărilor de risc în concordanță cu cadrul general de administrare și măsurare a riscurilor;
2) procedurile de identificare, evaluare și monitorizare a riscului de concentrare;
3) procedurile de autorizare și înștiințare a excepțiilor de la politica privind riscul de concentrare, dacă urmează să se admită excepții, precum și fundamentarea necesității și acceptabilității acestora.
118. Banca trebuie să dispună de procese interne adecvate care să corespundă naturii, dimensiunii și complexității activității desfășurate pentru raportarea riscului de concentrare rezultat din:
1) expunerile individuale față de clienți sau față de grupuri de clienți aflați în legătură;
2) expunerile față de contrapărțile din același sector economic sau regiune geografică;
3) expunerile de credit indirecte, rezultate în urma aplicării tehnicilor de diminuare a riscului de credit.
119. Banca va efectua analize ale creditelor și ale altor active, inclusiv estimări ale tendințelor acestora și va lua în considerare rezultatele acestor analize în cazul stabilirii și verificării gradului de adecvare a procedurilor și a limitelor, a pragurilor și a altor concepte similare pentru administrarea riscului de concentrare.
120. Monitorizarea riscului de concentrare va fi încorporată de către bancă în sistemele de administrare a riscurilor și de raportare și va fi efectuată cu o frecvență adecvată care să reflecte natura activităților desfășurate de aceasta.
121. În cazul în care în urma activității de monitorizare sînt identificate elemente susceptibile a da naștere unor posibile disfuncționalități, organele de conducere ale băncii vor întreprinde cel puțin una dintre următoarele măsuri:
1) revizuirea detaliată a mediului de risc într-un sector specific;
2) derularea de simulări de criză și de analize pe bază de scenarii suplimentare;
3) revizuirea în profunzime a performanței economice a contrapărților;
4) revizuirea nivelurilor de aprobare pentru activitățile noi; sau
5) revizuirea periodică a tehnicilor de diminuare a riscurilor, a valorii lor și a posibilităților de executare a acestora.