1. La 28 iunie 2017, Procurorul General al Republicii Moldova, dl Eduard Harunjen, a adresat Curţii Constituţionale sesizarea pentru controlul constituționalității textului „se audiază în plenul Parlamentului” de la alineatul (3) al articolului 11 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.
A. Motivele sesizării
2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.
5. Autorul sesizării susține că prevederile contestate, potrivit cărora raportul Procurorului General se audiază în plenul Parlamentului, încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat și principiul independenței procuraturii, contrar prevederilor articolelor 1 alin. (3), 6, 60 alin. (1), 66, 124 alin. (1), 125 și 125/1 alin. (1) din Constituție.
B. Legislația pertinentă
Articolul 122
Adresarea întrebărilor
„[…]
(2) Fiecare deputat poate adresa întrebări membrilor Guvernului sau conducătorilor altor autorități ale administrației publice. Deputatul, în aceeași ședință plenară, poate adresa cel mult două întrebări.
(3) Deputații nu pot formula întrebări Președintelui Republicii Moldova, reprezentanților puterii judecătorești, autorităților administrației publice locale, precum şi întrebări care:
a) privesc probleme de interes personal;
b) urmăresc, în exclusivitate, obținerea unei consultații juridice;
c) conduc la amestecul în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală;
d) privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcțiile publice menționate la alin. (2).”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului sesizării
9. În motivarea sesizării, autorul susține că audierea raportului Procurorului General în plenul Parlamentului constituie o imixtiune a puterii legislative în activitatea Procuraturii.
10. Autorul sesizării menționează că, deși, potrivit art. 66 lit. n) din Constituție, Parlamentul are atribuția de a iniţia cercetarea şi audierea oricăror chestiuni ce se referă la interesele societăţii, acesta nu poate interveni în activitatea oricăror instituții de stat și nu poate să exercite controlul asupra oricărei decizii a instituțiilor respective.
11. În opinia autorului sesizării, echilibrul dintre transparența și independența Procuraturii este asigurat prin obligația Procurorului General să prezinte societății și Parlamentului rapoarte publice despre activitatea Procuraturii, fără a fi însă audiate în plenul Parlamentului. Or, potrivit autorului, audierea raportului anual în plenul Parlamentului nu se rezumă doar la expunerea activităților desfășurate în perioada de raport, dar este urmată de întrebări și dezbateri.
12. De asemenea, autorul consideră că transparența activității Procuraturii este asigurată și prin audierea de către Adunarea Generală a Procurorilor a raportului anual despre activitatea Procuraturii prezentat de Procurorul General.
13. În final, autorul sesizării susține că textul de lege contestat, potrivit căruia raportul Procurorului General se audiază de către plenul Parlamentului, contravine dispoziţiilor articolelor 1 alin. (3), 6, 60 alin. (1), 66, 124 alin. (1), 125 și 125/1 alin. (1) din Constituție.
B. Aprecierea Curţii
14. Examinând sesizarea sub aspectul admisibilității, Curtea constată următoarele.
15. Curtea reține că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicției constituționale, Curtea exercită, la sesizare, controlul constituționalității legilor.
16. Curtea menționează că articolele 25 lit. f) din Legea cu privire la Curtea Constituțională şi 38 alin. (1) lit. f) din Codul jurisdicției constituționale abilitează Procurorul General cu dreptul de a sesiza Curtea Constituțională.
17. Curtea menționează că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie textul „se audiază în plenul Parlamentului” din alineatul (3) al articolului 11 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.
18. Curtea observă că autorul sesizării, invocând încălcarea articolelor 1 alin. (3), 6, 60 alin. (1), 66, 124 alin. (1), 125 și 125/1 din Constituție, a pretins, în esență, că prevederile contestate contravin principiului constituțional al separației puterilor în stat și principiului independenței Procuraturii.
19. Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituție, Procuratura este o instituţie publică autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, ce contribuie la înfăptuirea justiţiei, apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, societăţii şi statului prin intermediul procedurilor penale şi al altor proceduri prevăzute de lege.
20. În același timp, Legea cu privire la Procuratură stabilește principiile de organizare și de activitate ale Procuraturii și procurorului. Astfel, potrivit art. 3 alin. (3) din legea menționată, Procuratura este independentă de puterile legislativă, executivă și judecătorească, de orice partid politic sau organizație social-politică, precum şi de oricare alte instituții, organizații sau persoane. Imixtiunea în activitatea Procuraturii este interzisă. Procuratura cooperează cu alte autorități pentru realizarea funcțiilor prevăzute de prezenta lege.
21. Curtea reține că o serie de instrumente juridice internaţionale au consfințit şi au dezvoltat principiul independenței procurorilor.
22. Astfel, conform Linilor directoare ale ONU privind rolul procurorilor, statele membre trebuie să se asigure că procurorii sunt capabili să îşi exercite atribuţiile profesionale, fără nicio intimidare, impediment, hărţuire, ingerinţe necorespunzătoare sau expunerea nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură.
23. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei în Recomandarea (2000)19 privind rolul urmăririi penale în justiția penală a reliefat că: „Statele trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât procurorii să-şi poată îndeplini atribuțiile fără ingerințe nejustificate sau fără a fi expuși unei responsabilități nejustificate penale, civile sau de altă natură”.
24. În același timp, Recomandarea (2000)19 în pct. 11 teza a doua stabilește că procurorul trebuie să dea socoteală în mod periodic și public asupra tuturor activităților sale și mai ales asupra celor prioritare.
25. În Raportul explicativ la Recomandarea (2000)19 se menționează că aceste rapoarte periodice sunt necesare pentru asigurarea transparenței activității procuraturii, dat fiind faptul că acest organ activează în numele societății. Ele pot fi prezentate publicului fie prin intermediul mijloacelor mass-media, în formă de rapoarte publicate sau în fața unui organ electiv și pot include statistici privind activitatea exercitată, scopurile atinse, modul în care a fost implementată politica penală, sumele cheltuite din banii publici, precum și stabilirea priorităților pentru viitor.
26. În acelaşi context, şi Comisia de la Veneția a menționat în Raportul „Privind standardele europene referitoare la independenţa sistemului judiciar: Partea II – Organele de urmărire penală” CDL-AD(2010)040 că:
„44. Unele instrumente specifice de responsabilitate par a fi necesare în special în cazurile în care Procuratura este independentă. Prezentarea de rapoarte publice de către Procurorul General ar putea fi un astfel de instrument. Prezentarea unor astfel de rapoarte către Parlament sau către autoritatea executivă ar putea depinde de cadrul legal în vigoare, precum şi de tradiţiile naţionale. […]”
27. De asemenea, în jurisprudența sa Curtea a subliniat că singura cale legală de discutare în Parlament a activităţii […] procuraturii este examinarea […] raportului despre starea legalităţii şi ordinii de drept din ţară, precum şi despre măsurile întreprinse pentru redresarea ei, prezentat anual Parlamentului de către Procurorul General […] (HCC nr. 29 din 23 septembrie 2013, §90).
28. În acest sens, Comisia de la Veneția a afirmat în Opinia sa asupra proiectului de lege cu privire la Procuratura Generală a Ucrainei că, ținând cont de importanța asigurării independenței sau a autonomiei procuraturii, ar fi de dorit ca să se pună un accent mai mare asupra faptului că obligația de raportare a Procuraturii Generale către Rada Supremă trebuie să aibă un caracter general, fără a se oferi detalii despre cazurile individuale (CDL-AD(2013)025, §46).
29. Totodată, Curtea observă că, deși Parlamentul are competența de a audia raportul Procurorului General, potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (3) din Legea pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului, deputaţii nu pot formula întrebări care conduc la amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală. Astfel, responsabilitatea Procuraturii în faţa Parlamentului în cauze individuale cu privire la decizii de urmărire sau neurmărire penală este exclusă.
30. Mai mult, în Hotărârea nr. 29 din 23 septembrie 2013, Curtea a subliniat că orice dispoziţie regulamentară care implică posibilitatea citării unui judecător, procuror în faţa unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispoziţiile constituţionale care statuează separaţia puterilor în stat, independenţa judecătorilor şi procurorilor şi supunerea lor numai legii.
31. Prin urmare, având în vedere că raportul anual al Procurorului are un caracter general, care nu oferă detalii despre cazurile individuale aflate pe rol, Curtea nu poate reține alegațiile autorului sesizării, potrivit cărora audierea raportului în plenul Parlamentului constituie o ingerință în activitatea Procuraturii.
32. În contextul celor menționate supra, Curtea reţine că sesizarea nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, articolelor 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicției constituționale și al pct. 28 lit. d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională
D E C I D E:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea Procurorului General al Republicii Moldova, dl Eduard Harunjen, privind controlul constituționalității textului „se audiază în plenul Parlamentului” de la alineatul (3) al articolului 11 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Tudor PANȚÎRU
Nr. 71. Chişinău, 27 iulie 2017.